sâmbătă, 25 februarie 2012

SE CAUTĂ VOLUNTARI PENTRU FOTE 2013 (Festivalul Olimpic al Tineretului European, Romania 2013))

  Candidaţii trebuie să aibă minim 18 ani şi să cunoască cel puţin o limbă străină la nivel de conversaţie
Înscrieri se fac exclusiv on-line.
„De cîteva zile a început înscrierea voluntarilor care vor avea un rol extrem de important în desfăşurarea competiţiilor de anul viitor. Orice competiţie de o asemenea anvergură se bazează pe munca voluntarilor, care au un rol deosebit de important începînd de la întîmpinarea concurenţilor şi oficialilor şi pînă la desfăşurarea normală a cateringului“, a declarat Răzvan Enoiu, decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane din cadrul Universităţii „Transilvania“. Acesta a precizat că Universitatea a fost solicitată de către Comitetul de Organizare al FOTE să participe la selectarea celor peste 500 de voluntari de care va fi nevoie.

Cine poate deveni voluntar?

Reprezentanţii organizatorilor spun că nu sînt foarte multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să facă parte din corpul voluntarilor FOTE. Esenţial este să aibă minim 18 ani şi să cunoască cel puţin o limbă străină la nivel de conversaţie. „Oricine poate deveni voluntar, nu există o limită superioară de vîrstă. Cel mai bine ar fi ca doritorii să cunoască şi o limbă străină, pentru că vor intra în contact cu unii din cei peste 1.400 de sportivi şi oficiali care vor participa la competiţie“, a mai spus Răzvan Enoiu.

De ce să devii voluntar?

Decanul Facultăţii de Sport spune că pentru cei care vor face parte din corpul voluntarilor FOTE este o ocazie unică de a participa la cel mai important eveniment sportiv găzduit de România şi de a „pune umărul“ la buna desfăşurare a competiţiei. „Voluntarii vor avea ocazia să intre în contact cu tineri de vîrsta lor, să lege prietenii noi, poate să-i cunoască chiar pe viitorii campioni olimpici ai sporturilor de iarnă. De asemenea, nu este de neglijat faptul că dintre voluntari vor fi aleşi cei care vor aduce în arena competiţiei drapelul olimpic sau flacăra olimpică“, a precizat Enoiu. Chiar dacă este vorba de voluntariat, cei ce vor fi selectaţi îşi vor îmbogăţi garderoba cu echipamentul special creat pentru ei, vor participa la sesiunile de instruire ce vor începe în această vară şi vor primi o diplomă care să le recunoască activitatea depusă pe timpul competiţiei. „În CV-ul fiecăruia «dă bine» o menţiune de genul «am participat ca voluntar la Festivalul Olimpic al Tineretului European»“, a mai spus Enoiu. Un alt avantaj al participării în corpul voluntarilor este posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de planificare, organizare şi, nu în ultimul rînd, calităţile de lider.

Se va lucra în 17 departamente

Voluntarii ce vor fi selectaţi pentru FOTE 2013 vor fi împărţiţi în 17 departamente care vor acoperi întreaga desfăşurare a competiţiei. La selectarea voluntarilor se va ţine cont de abilităţile fiecăruia dintre înscrişi. Astfel vor fi organizate departamente de acreditări, unde vor fi înregistraţi toţi participanţii la FOTE, un alt departament fiind cel de cazare, care se va ocupa, evident, de cazarea tuturor participanţilor. Alţi voluntari vor însoţi în permanenţă atît sportivii, cît şi tehnicienii, oficialii şi VIP-urile prezente la Braşov. Alte departamente se vor ocupa de catering (prepararea, transportul şi împărţirea hranei), comunicare şi mass-media, mediu (curăţenie la locurile de concurs), IT, servicii medicale, promovare şi marketing, securitate, coordonarea transportului echipamentului de concurs la locurile de concurs, ceremonii de premiere, transport şi chiar însoţirea şi ghidarea participanţilor în vizitarea obiectivelor turistice din zonă.

Înscrierea se face doar online

„Surpriza noastră este că, deşi încă nu anunţasem începerea selecţiei pentru voluntari, la secretariatul facultăţii noastre au fost depuse deja circa 200 de cereri. Cei care au făcut acest lucru vor trebui, însă, să se înscrie din nou, deoarece înscrierea voluntarilor se va face doar online. De asemenea, după doar cîteva zile de cînd s-au deschis înscrierile, am primit zeci de cereri atît din ţară, cît şi din străinătate“, a încheiat decanul Facultăţii de Sport. Pentru a se înscrie, cei care doresc să participe ca voluntari la Festivalul Olimpic al Tineretului European trebuie să completeze formularul de pe site-ul oficial al competiţiei: www.eyowf2013.ro şi să parcurgă cei patru paşi obligatorii prevăzuţi acolo. Informaţii suplimentare cu privire la înscriere şi la condiţiile ce trebuie îndeplinite pot fi obţinute telefonic la numărul 0268/474060.
eyowf2013.ro
European Youth Olympic Winter Festival | Brasov 2013 | Official Website

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu